A A A

Aplicația care îți spune dacă Internetul tău este cenzurat

Dincolo de transparența de care se bucură internetul în comparație cu alte medii de transmitere a informației, cenzura rămâne o realitate ce poate fi pusă în practică.

Tor Project este un proiect cunoscut în mediul online, mai ales pentru Tor Browser și Tor Bundle. Dincolo de aceste unelte create pentru anonimitatea pe Internet, proiectul lucrează și la alte aplicații care să-i ajute pe utilizatori să aibă parte de o experiență de utilizare a internetului fără probleme, cum ar fi supravegherea. Open Observatory of Network Interference (OONI) este unul dintre aceste priecte.

Pe fondul acestui proiect, Tor Project a creat o nouă aplicație, Ooniprobe, ce este disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iOS. Această aplicație este creată pentru a efectua diverse teste prin care se verifică viteza internetului și nivelul de cenzură. Înainte să poți efectua aceste teste, va trebui să citești câteva informații și să treci un test format din două întrebări, bazat pe ceea ce ai citit.