A A A

Trusted Contacts este noua aplicație pentru siguranța celor dragi

Prin intermediul noii aplicații Trusted Contacts, cei de la Google speră să vă ajute să fiți mai liniștiți în legătură cu locațiile prin care își desfășoară activitatea cei dragi.

Există foarte multe aplicații de smartphone prin intermediul cărora vă puteți localiza apropiații, cu sau fără acordul lor explicit. S-ar putea însă ca nici una dintre ele să nu fie la fel de bine gândită precum Trusted Contacts. Aceasta este o nouă soluție a celor de la Google menită să vă ajute să vedeți dacă soția a ajuns bine acasă când sunteți în deplasare sau dacă cel mic a ajuns la școală când trebuia. Se aplică la fel de bine în cazul unei deplasări montane nesupravegheate sau când cineva drag a plecat la un drum lung cu mașina.

Conceptul este cât se poate de simplu, inovativ este modul în care a fost implementat. Practic, Trusted Contacts vă ajută să vă partajați locația cu cei dragi atunci când vreți, dar există destul de multe situații în care locația voastră va fi partajată în mod automat, dacă voi nu aveți acces la telefon sau ați pățit ceva și nu-l mai puteți folosi.